Interdicție de a ocupa funcție didactică în caz de condamnare pentru anumite infracțiuni

0
3407

Printr-o modificare a legii educației naționale care urmează să intre în vigoare duminică, s-a introdus interdicția de a ocupa funcții didactice pentru persoanele care au fost condamnate penal definitiv în următoarele condiții:

  • pentru comiterea unei infracțiuni contra persoanei;
  • infracțiunea să fi fost comisă cu intenție;
  • infracțiunea să fi fost comisă în împrejurări legate de exercitarea profesiei.

Legea se va aplica indiferent de  tipul de pedeapsă aplicată (amendă penală sau închisoare) și indiferent de  modalitatea de executare (efectivă sau cu suspendarea executării sub supraveghere).

De asemenea, interdicția se aplică până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării (reabilitarea persoanei).

În expunerea de motive a actului normativ se argumentează că rolul cadrelor didactice este acela de a forma tinerele generații în spiritul valorilor fundamentale ale societății românești. Aceasta rol presupune, în primul rând, ca profesorii să dea un exemplu de bună-practică în ceea ce privește însușirea acelor valori. Se urmărește astfel sancționarea comportamentelor cadrelor didactice care încalcă normele de conduită din materie penală, adică acele norme care incriminează cele mai grave fapte care aduc atingere societății.