Administrator societate. Executarea necorespunzătoare a mandatului

0
3355

Administratorul unei societăți este numit de către asociații acesteia, prin actul constitutiv sau prin hotărâre a adunării generale a asociaților.

Obligaţiile şi răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat şi de cele special prevăzute în Legea nr. 31/1990 privind societățile.

Administratorii sunt solidar răspunzători faţă de societate pentru:

  • realitatea vărsămintelor efectuate de asociaţi;
  • existenţa reală a dividendelor plătite;
  • existenţa registrelor cerute de lege şi corecta lor ţinere;
  • exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale;
  • stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun.

În cazul în care administratorul unei societăți își execută necorespunzător mandatul încredințat, sancțiunea este una specifică, prevăzută de legea nr. 31/1990, respectiv acțiunea în răspundere pentru daune cauzate societății.

Executarea necorespunzătoare a mandatului administratorului nu poate fi însă invocată de către un asociat al societății ca motiv de nulitate a contractului încheiat de către administrator, în numele societății. Soluția a fost statuată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă, prin  decizia nr. 1843/2016.