Drepturile omului și protecția mediului – o responsabilitate a companiilor

0
159

Eurodeputații doresc o nouă reglementare care să responsabilizeze companiile atunci când încalcă drepturile omului sau produc prejudicii mediului.

Potrivit Parlamentului European, pe 8 martie eurodeputații  au dezbătut un raport al Comisiei pentru afaceri juridice referitor la responsabilitatea corporativă. Ei solicită Comisiei Europene să impună companiilor europene să țină cont în lanțul de producție de aspecte ce pot aduce atingere drepturilor omului (inclusiv drepturi sociale, sindicale și legate de muncă), mediului (contribuția la schimbările climatice) și bunei guvernanțe.

În prezent, firmele nu au niciun avantaj competitiv dacă au un comportament responsabil, arată raportul. Lipsa unei abordări unitare la nivelul UE în această privință poate crea un dezavantaj celor care țin cont de aspectele sociale și de mediu din proprie inițiativă. Noile reguli s-ar aplica tuturor companiilor mari din UE, precum și companiilor mici și mijlocii cotate la bursă sau celor cu un risc crescut.

Parlamentarii spun că regulile nu ar trebui să se limiteze la granițele UE. Astfel, toate companiile care vor să intre pe piața unică europeană, inclusiv cele înregistrate în afara UE, vor trebui să demonstreze că respectă obligațiile de diligență referitoare la drepturile omului și protecția mediului.

În plus, europarlamentarii vor ca drepturile părților interesate și ale victimelor din țări non-UE, care sunt deosebit de vulnerabile, să fie mai bine protejate. Ei cer interzicerea importului de produse legate de violări grave ale drepturilor omului, cum ar fi munca forțată sau munca depusă de copii.

În februarie 2020, un studiu publicat de Comisie arată că doar una din trei companii ia în prezent măsuri de precauție în UE, în timp ce 70% din afacerile europene susțin introducerea de reguli de diligență la nivelul întregii UE. 

Foto: Science in HD pe Unsplash