În principiu, orice bun poate fi vândut în mod liber, dacă vânzarea nu este interzisă sau limitată prin lege, prin convenție sau prin testament.
Și bunurile viitoare pot face astfel obiectul unui contract de vânzare, legea prevăzând expres că în această ipoteză, ca regulă, cumpărătorul dobândește proprietatea în momentul în care bunul s-a realizat (există excepții în privința construcțiilor sau a bunurilor de gen viitoare – ex. o anumită cantitate dintr-o recoltă viitoare).
Bunul este considerat realizat la data la care devine apt de a fi folosit potrivit destinației în vederea căreia a fost încheiat contractul.
Dacă bunul nu se realizează, contractul nu produce niciun efect.
Dacă el se realizează numai parțial, cumpărătorul are alegerea fie de a cere desființarea vânzării, fie de a pretinde reducerea corespunzătoare a prețului.
Totuși, în ambele situații, atunci când cumpărătorul și-a asumat riscul nerealizării bunului, el rămâne obligat la plata prețului.
Asumarea riscului presupune inserarea unei clauze exprese în contractul de vânzare.
