Weekendul a fost plin de evenimente fericite: aniversări, o cununie civilă și o naștere. Am urat mult și din tot sufletul.
Știți și voi, despre bucurie, fericire, sănătate, zări deschise, mă rog, fiecăruia după ce știam că-și dorește.
În dimineața asta am urcat pe îndelete, printre case și măslini, cu tot albastrul mării la picioare. Era deja spre ora 9.30 când am plecat la drum, dar nu părea că vreo altă ființă ar fi prin preajmă. Niște păsări despre care n-aș putea să vă spun prea multe ciripeau cu un entuziasm oarecum leneș, de duminică dimineață, așa. Florile însă erau într-un dezmăț total, și prin parfum și culori. Mult prea flashy decât s-ar fi cuvenit înainte de slujbă. Tot nu era nimeni în jur, așa că m-am lăsat sedusă de ocheadele lor roz și galbene și lila și albastre. Ba chiar și portocalii.
Preț de aproape două ore am tot urcat așa, pierdută în calm și natură. Când a sunat telefonul, l-am închis cu panică și rușine, ca acum mulți ani în Pinacoteca di Brera. N-am putut vorbi, nu puteam sparge dimineața cu zgomot de voce.
Și-abia atunci, când am vrut cu atâta tărie să păstrez clipa așa cum era, mi-am dat seama că nimic nu poate fi mai prețios pe lume decât liniștea. In jur, în suflet, în ganduri.
Iar acum, când scriu aceste rânduri, revenită în realitatea rece, cu război, cu lacrimi, cu tristețe, cu atât mai mult doresc tuturor, aniversați, căsătoriți, născuți, nouă tuturor, să avem liniște. Liniște și pace.
